Asociația Institutul Educațional pentru
Politici Sociale Margareta

Organizație non-guvernamentală, non-profit, înființată în februarie 2017, care și-a propus ca obiectiv general identificarea, inițierea, proiectarea, susținerea, derularea, implementarea, consultarea și dezvoltarea proiectelor și programelor privind accesarea fondurilor structurale.

Misiunea noastră

Asociația Institutul Educațional Pentru Politici Sociale Margareta (AIEPSM)
are următoarele obiective în raport cu scopul său asumat:

  • protejarea dreptului la viață al oricărei ființe, într-un mediu propice dezvoltării armonioase;
  • desfășurarea de activități care contribuie la dezvoltarea durabilă a societății civile;
  • protejarea și dezvoltarea potențialului uman, natural și tehnologic;
  • crearea și implementarea de programe și proiecte privind educația și drepturile fundamentale ale omului, dezvoltarea economică și socială;
  • incluziunea socio-economică și integrarea grupurilor aflate în situații de risc.

Asociația se angajează sa contribuie la:
↪ consolidarea statului de drept și a valorilor democrației;
↪ susținerea și apărarea patrimoniul cultural național și pe cel al întregii umanități;
↪ elevarea omului și combaterea ignoranței prin morală și cultură;
↪ dezvoltarea în rândul societății civile a spiritului de toleranță, demnitate și solidaritate umană;
↪ susținerea și ajutorarea în toate împrejurările vieții a persoanelor și grupurilor de persoane defavorizate, prin acțiuni filantropice.


Adresa noastră

Asociația Institutul Educațional Pentru Politici Sociale Margareta
Cod fiscal: 37135597, înscrisă în registrul asociaţilor şi fundaţiilor cu nr. 25/CC din 22.02.2017,
Sediul: orașul Sibiu, str. Dorului, nr. 20, et. 1, ap. 7, jud. Sibiu,
Cod poștal: 550169
Telefon: 004 0724 080 555
Adresa email: office@aiepsm.ro

Trimite un mesaj